ia spuneți, îl mai țineți voi minte pe puf cel mic? da, probabil că veți spune că întrebarea nu-și are rostul, pentru că ceea ce citiți voi aici e doar cu vreo 10 rânduri mai sus de ultimele vești pe care vi le-am transmis de la el. e drept, a trecut un an de atunci, dar nici puf ăsta nu e un personaj prea ușor de uitat, nu?

ei bine, puf ăsta mic nu mai este. mă veți întreba stupefiați, ușor alarmați sau revoltați, ce am făcut cu el, unde l-am ascuns sau de ce l-am lăsat să dispară așa în lumea asta sălbatică? stați liniștiți, țin și cu dinții de cei dragi mie. și puf e unul dintre ei. doar nu era să-l las să se piardă printre baloane de săpun, mormane de zăpezi, fulgi de păpădii sau stropi bulbucați de ploaie.

puf mic nu mei e! (vorba cântecului popular: jeana nu e moartă, jeana se transformă). puf mic i-a făcut loc lui puf cel mare. și a crescut puf ăsta al nostru așa cum cresc pruncii ăia cu sânge albastru din basme. a crescut într-un an cât ar fi crescut alții în șapte. ca să vă puteți imagina cât e puf acuma vă spun că nu mai încape într-un balon de săpuin nici dacă încerc să-l îndes cu picioarele. căsuța din copac e neîncăpătoare pentru el. și-a găsit alt copac, pe malul unei ape unde și- construit o casă de vis, pe mărimea și pe placul lui. dar să știți că mai zboară, chiar dacă nu mai încape în baloane de săpun. acum folosește baloane normale, pe care le umplem cu heliu și uite așa se înalță el deasupra noastră.

și zboară și zboară și zboară cu aceeași poftă și cu același nesaț și cu aceeași curiozitate fără limite pe care le avea când era copil.

și puf ăsta mi-a apărut într-o zi la ușă – când mă așteptam mai puțin – dichisit, la patru ace, așa cum îi șade bine unui elefant în toată firea care vrea să obțină ceva, mi-a venit cu o ofertă/ rugăminte.

a citit el undeva o chestie care i-a rămas întipărită în minte:

uneori îți dorești să-ți poți povesti întrega viață unei persoane pe care n-o cunoști și pe care ești sigur că n-ai s-o mai vezi niciodată… când citeam, pe vremuri, romane europene, mi se părea că așa își înșirau personajele poveștile în fața scriitorilor. tânjeam ca și povestea mea să fie citită de vreo patru-cinci persoane din europa în același fel. – kadife în zăpada – orhan pamuk

și cititnd asta, s-a gândit că și el vrea același lucru. și vrea ca voi să fiți acei străini/ europeni plini de bunăvoință care să-i asculte povestea.

ce ziceți, sunteți pregătiți?

Anunțuri