oare ce vă așteptați să găsiți aici din moment ce eu vă zic din start că this is no fantasy și că elefanții zboară și că piticii dansează? ei bine, nu prea știu eu la ce vă așteptați, dar vă zic cam ce o să găsiși. nimic altceva decât plămădeli ale unei minți care se vrea a fi de copil, dar a fost scăpată – în cap – într-o lume de oameni mari, o lume plină de clișee, în care vrei nu vrei trebuie să crezi că altfel te iei de cap și faci cale întoarsă. încotro? păi înapoi cu fața la pernă, unde altundeva? ei și clișeele astea.. ce-ți rămâne dacă tu nu crezi că în tot răul e și un bine, că după fiecare nor răsare soarele, că nu-i dracu așa negru? doar trăim bine, nu? bine bine, dar tot cu teama-n sân că ne-ar putea pica un drob de sare-n cap. și de-aia, stăm cuminți în banca noastră și așteptăm cu nerăbdare să vină următorul clișeu care să ne salveze.

a trecut aproape un an de când nu v-am mai zis nimic aici. și unii dintre voi m-ați întrebat de elefănțelul meu năstrușnic și aventurile lui, m-ați întrebat de ce nu mai scriu. ei bine, n-am mai scris pentru că nu aveam nimic de zis care să merite citit. nu că acum aș avea, dar mă rod gânduri cu zecile, cu sutele, se ceartă cu mine că le uit, că le tot ascund în felurite sertărașe ale minții mele și le țin departe de lumina zilei. și eu mi le tot repet, în încercarea de a nu le uita și mai adorm și ele se continuă în vis și dimineață – ia-le de unde nu-s! cred că voi toți pățiți la fel ca mine, noaptea înainte de culcare, vi se adună gândurile buluc. toate la un loc, toate își fac loc, un gând lângă celălalt, în locul celuilalt. și la un moment dat, nu mai deții controlul asupra lor. se îmbârligă pe acolo și nu mai au nici început, nici sfârșit. da, atunci știi că te fură somnul. atunci vine moș ene pe la gene. dar sunt gânduri așa de frumoase, pe care te lupți din răsputeri să le păstrezi, dar pe care le pierzi așa ușor.

și pentru că eu nu vreau/ nu mai vreau să le pierd, o să le aștern aici. să nu vă fie cu supărare.

Anunțuri